sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Ai auzit, dar n-ai vazut? Vezi aici pe ce s-au cheltuit 46 de milioane de lei din bugetul statului! Noi zicem pe nimic! Tu?


Pana acum nu s-a facut mare treaba la Parlament – s-au slefuit si izolat termic peretii, s-au instalat termopane si...cam atat – adica a cincea parte din totalul lucrarilor. In schimb, suma de bani din bugetul statului inghitita in doar cateva saptamani de firmele de constructii atinge cifra de 46 de milioane de lei.
Primele trei etaje ale Parlamentului stau neatinse de catre muncitori, “nu s-a ajuns atat de departe”, spun ei, desi afirma ca “muncesc din noapte pana in noapte” si “toarna beton la sange”.
Vitalie, care s-a prezentat drept “brigadier pe acest santier”, s-a plans ca nu a primit pana acum vreun ban pentru munca depusa si spera ca noua guvernare va schimba ceva. Nu se stie insa daca pana atunci Vitalie va mai lucra aici.
Sala de sedinte a Legislativului este in cea mai proasta stare. Incercarea de largire a acesteia nu se bucura de succes. Mai mult, jurnalistii au aflat astazi ca li se pregatea, de catre comunisti, nici mai mult, nici mai putin, decat un tarc, de unde urmau sa fie filmate reuniunile. Daca in sala veche cameramanii puteau sa ia imagini din diferite locatii, pai in cea noua acestia vor putea filma doar din coltul stang al salii, fiind chiar izolati acolo.
“Nu putem spune in cat timp vor fi gata lucrarile, pentru ca depinde de cat de repede vor fi aduse materialele de constructie, de calitate inalta, care trebuie sa vina din strainatate, din Germania, de exemplu. Ne gandim ca pentru 50 de ani sa nu mai trebuieasca sa facem reparatie in aceasta cladire”, a spus Alexandru Gutu, director “ConsfirmGrup”, care repara Parlamentul si a-l carui fondator este ministrul Constructiilor, Vladimir Baldovici.
Venit sa vada ce se intampla in Legislativ, noul presedinte al Parlamentului, Mihai Ghimpu, a ramas cam nemultumit de modul in care se repara. “Imi amintesc foarte bine aceasta cladire, poate ca trebuiau schimbate toate retelele, dar ceea ce am vazut, sigur este o repartie de lux. E bine sa faci lucru calitativ, pentru multi ani inainte, dar in situatia in care nu sunt bani in buget... Se vorbea despre un grant, iar acum de grant nici vorba nu este”, a spus Ghimpu, facand trimitere la banii cu care se lauda comunistul Vladimir Voronin ca i-ar fi obtinut de la rusi pentru reparatia cladirilor statului.
Cladirea Parlamentului a fost devastata in timpul protestelor din 7 aprilie intr-un mod misterios. Mai multe birouri au fost incendiate seara tarziu, cand protestatarii nu mai erau prin preajma. Opozitia de atunci a declarat ca institutia a fost distrusa la indicatia comunistilor pentru a avea motiv sa-si “traga birouri de lux”. In plus, unele surse afirma ca biroul presedintelui Parlamentului, functie la care visa Vladimir Voronin, urma sa ocupe jumatate de etaj.
Pentru reconstructia Parlamentului au fost preconizate cheltuieli de peste 259 de milioane de lei, acestea incluzand si sumele necesare pentru constructia de havuze in preajma cladirii si instalarea unor felinare speciale.