duminică, 29 noiembrie 2009

Încă 45 de companii vor exporta vinuri în Rusia

29.11.09
Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Valeriu Cosarciuc, a declarat după revenirea de la Moscova, unde a negociat extinderea exporturilor de vinuri pe piaţa rusă, că „scopul vizitei a fost atins, încă 45 de întreprinderi vor primi dreptul de a exporta vinuri în Rusia".
În prezent 36 de întreprinderi sunt autorizate de Inspecţia sanitară rusă pentru exportul de produse alcoolice moldoveneşti pe piaţa rusă.


Moscova a acceptat ca importul de vinuri moldoveneşti să fie efectuată prin încă şase terminale vamale, pe lângă cel actual. Astfel, consideră Valeriu Cosarciuc capacitatea de deservire a exportatorilor din Moldova va creşte de şapte ori. Chişinăul speră ca astfel să fie dublate vânzările de vinuri moldoveneşti pe piaţa rusă.
Scenariul blocării exporturilor de vinuri moldoveneşti în Rusia a fost conceput la Chişinău şi prin aceasta s-a dorit controlul asupra exporturilor şi asupra fluxurilor financiare, a declarat presei ministrul Agriculturii.
 În anul 2006 serviciul sanitar din Federaţia Rusă a interzis importul de băuturi alcoolice din Republica Moldova pe motiv că sunt de proastă calitate, în timp ce Chişinăul a apreciat că măsura are substrat politic. Livrările în Rusia au fost reluate abia în octombrie 2007.
Dacă până la embargou, Republica Moldova livra în Rusia 80% din vinurile sale (250 de milioane de dolari în 2005), după reluarea exporturilor cota pe această piaţa nu a depăşit 30% din total (cca 60 de milioane de dolari în 2008). Cel puţin 130 de companii livrau până la embargou producţie alcoolică din Republica Moldova în Federaţia Rusă. Potrivit diferitor estimări, producătorii moldoveni şi-au recuperat o cotă de 10-15% din piaţa rusă a vinurilor, din cea de 60-70% deţinută înainte de 2006.