Judecătorul Sergiu Crutco, care a judecat cauze legate de evenimentele
din 7 aprilie 2009 în incinta Comisariatului General de Poliţie, a fost
eliberat din funcţia de judecător de instrucţie de la Judecătoria
Centru, printr-un decret semnat astăzi, de preşedintele interimar al
Republicii Moldova, Mihai Ghimpu.
Anterior, prin hotărârea din 12
ianuarie 2010, Consiliului Superior al Magistraturii a decis să
respingă cererea lui Sergiu Crutco de a fi propus Preşedintelui
Republicii Moldova pentru numirea în funcţia de judecător de instrucţie,
până la atingerea plafonului de vârstă, şi a propus eliberarea lui pe
motivele expirării împuternicirilor.