miercuri, 24 martie 2010

Bruxelles: 2,6 miliarde dolari americani pentru Moldova până în 2013!


2,6 miliarde dolari americani sau cca 1,9 miliarde euro. Aceasta este suma totală, care va ajunge în Moldova de la donatorii europeni și cei internaționali până în anul 2013.Anunțul a fost făcut la Bruxelles în urmă cu câteva minute, iar suma anunțată include și fondurile destinate Moldovei, anterior anunțate.
Potrivit lui Igor Munteanu, analist politic și director executiv al IDIS Viitorul, suma anunțată reprezintă o premieră pentru R. Moldova. "Nu au mai existat asemenea precedente pentru țara noastră. Acest lucru nu trebuie privit ca o îndatorare a R. Moldova, ci ca o investiție în economie. O bună parte din fonduri sunt alocate în cadrul unor granturi. Acest program de finanțare oferă stabilitate pentru efortul guvernamental, crează ingrediente de creștere economică și completează acțiunile pentru conceptul de relansare a țării. Dincolo de sumă este importată și mobilizarea R. Moldova".
Instituțiile europene și donatorii își anunță poziția față de programul de relansare a R. Moldova în acest moment. Documentul strategic Rethink Moldova a fost prezentat pe durata întregii zile astăzi la Bruxelles de către miniștrii moldoveni, iar în următoarele minute, reprezentanții Consiliului Donatorilor și ai țărilor UE prezente la eveniment, vor expune concluziile cu privire la planurile executivului moldovean.
Documentul strategic de transformare a țării are în vizor perioada 2010-2013, în care executivul moldovean pune accent pe 3 piloni importanți: Guvernarea Responsabilă, Recuperare şi Dezvoltare Economică, Investiţii în Capitalul Uman. Documentul prevede o nouă strategie anticorupție, sistem electronic de supravegherea a traficului rutier, dezvoltare locală, promovarea parteneriatelor public-private, extinderea finanțării sistemului judiciar, reconstrucția a 5 penitenciare, promovarea și dezvoltarea capacităților tinerilor, restaurarea sistemelor de irigare, reconstrucția drumurilor naționale, gazificarea, sistemul energetic, dar și restructurarea sistemului de sănătate și dezvoltarea rețelei de școli.
În total, documentul „Relansăm Moldova/Rethink Moldova” conţine 18 acţiuni prioritare, care urmează a fi implementate în perioada 2010-2013, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare. Pentru fiecare prioritate, vor fi atrase mijloace financiare sub formă de granturi, credite concesionale şi neconcesionale.