sâmbătă, 24 aprilie 2010

Indemnizaţiile lunare pentru copiii de până la 3 ani cu 30% mai mari


Indemnizaţiile lunare pentru copiii cu vîrsta de pînă la 3 ani au fost majorate cu 30 la sută. Un asemenea proiect de lege a fost a votat vineri, în două lecturi, de Parlament, transmite PUBLIKA.MD.
Potrivit sursei, valoarea medie a indemnizaţiei va fi de 656 de lei, faţă de 479 de lei pînă acum.
De ajutor beneficiază fie unul dintre părinţi, fie bunicii sau tutorele copilului.
Pentru acoperirea cheltuielilor la plata indemnizaţiei sunt prevăzute mijloace financiare de peste 250 milioane de lei în bugetul asigurărilor sociale pentru 2010.
De asemenea, a crescut şi valoarea ajutorului de deces în cazul persoanelor neasigurate, de la 700 la 900 de lei. Potrivit actului normativ, indemnizaţiile vor fi majorate de pe întâi ianuarie 2010.
Menționăm că în Moldova, în prezent sunt aproape 32 de mii de beneficiari.