miercuri, 28 aprilie 2010

Cetatenia româna, evolutia acestui subiect



28.04.10
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la Iasi, la intalnirea cu studentii moldoveni la care a participat cu omologul de la Chisinau, ca pana la finele anului partea romana va ajunge sa satisfaca 10.000 de cereri de cetatenie lunar.
"Ma uitam pe ce se intampla - pentru ca este un lucru pe care il urmaresc cu mare atentie -, ma uitam pe ce se intampla la Ministerul Justitiei in evolutia de la modificarea Legii si luna trecuta s-a ajuns la acordarea a 5.300 de cetatenii. Aparatul nou pus in functiune nu este inca suficient de eficient pentru ca obiectivul nostru este sa satisfacem 10.000 de cereri pe luna. Si va asigur ca, pana la sfarsitul anului, vom ajunge la aceste cifre pentru ca avem toate resursele sa o facem", a spus Basescu.

12.11.09
Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat decretul pentru promulgarea Legii cetateniei. Actul normativ simplifica modalitatea de redobandire a cetateniei romane pentru cei care au pierdut-o din anumite motive sau le-a fost ridicata fara acceptul lor.
Astfel, persoanele care au pierdut cetatenia fara voia lor precum si descendentii lor pana la gradul III nu reprimesc cetatenia prin recunoastere, ci la cerere.
“Dupa ruperea Moldovei de Romania, romanii din Republica Moldova si-au pierdut cetatenia. Acei care mai sunt in viata, pot acum cere cetatenie romana. Nu mai trebuie multe acte ca sa o acordam”, a declarat Traian Basescu.
Prin modificarile la Legea cetateniei a fost majorat numarul membrilor Comisiei de la Directia Cetatenie, de la 8 la 15, in vederea eficientizarii activitatii de procesare a cererilor. In plus, s-a decis ca ordinul ministrului roman al Justitiei de acordare sau redobandire a cetateniei romane sa nu mai fie publicat in partea I a Monitorului Oficial al Romaniei.
Astfel, persoanele care vor obtine cetatenia romana vor fi anuntate in mod direct despre asta.
In plus, termenul in care trebuie examinata cererea de redobandire a cetateniei nu poate depasi 5 luni.