sâmbătă, 3 aprilie 2010

Andrei Popov: Conflictul de la Palanca a fost aplanat definitiv


Ţăranii din satul Palanca îşi pot lucra nestingherit terenurile agricole, aflate peste traseul Odesa-Reni. Postul mobil de grăniceri ucrainean nu se mai află pe teritoriul acestei localităţi de o săptămână, a declarat pentru Publika TV primarul satului Palanca, Raisa Voloh. Potrivit ei, situaţia a revenit la normal după aproape nouă ani.
Viceministrul afacerilor externe, Andrei Popov, a declarat că litigiul a fost aplanat definitiv. Până acum câteva zile, locuitorii din Palanca aveau nevoie de permise speciale pentru a trece peste traseul Odesa-Reni, care le tranzitează satul. Popov a menţionat că situaţia de conflict de la Palanca nu se va mai repeta, întrucât, potrivit Constituţiei, teritoriul Republicii Moldova este inalienabil. Litigiul a apărut în 2001, când după ratificarea Acordului moldo-ucrainean de frontieră, porţinea de traseu Odesa-Reni, în preajma localităţii Palanca, a fost cedată în proprietate Ucrainei. Ţara vecină a instalat un post mobil de grăniceri pe această porţiune de şosea, care împiedica libera deplasare a cetăţenilor din Palanca.
Viceministrul Afacerilor Externe, Andrei Popov, a declarat : "În urma negocierilor purtate de către serviciile vamale cu asistenţa misiunii EUBAM, am găsit o formulă de compromis, iar începând cu această săptămână postul mobil de grăniceri ucraineni să nu se mai afle pe acel sector de drum. Este o veste îmbucurătoare."