miercuri, 12 mai 2010

Muruianu demis apoi restabilit. Ce va urma?

12.04.10
Curtea Supremă de Justiție a admis recursul lui Ion Muruianu prin care acesta cerea anularea aplicării procedurii disciplinare asupra sa. Sentința a fost pronunțată de Nina Cernat, vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, șeful căreia este nimeni altul decât Ion Muruianu. Decizia a fost luată în urmă cu câteva minute, după o ședință a CSJ la care Muruianu nu a participat. Potrivit reporterului UNIMEDIA de la fața locului, decizia este revocabilă. Doi dintre cei trei judecători au votat pentru anularea deciziei Consiliului Superior al Magistraturii, prin care judecătorului Ion Muruianu urma să i se intenteze procedura disciplinară.

28.04.10
Ana Ianucenco, unul dintre judecătorii de la Curtea Constituțională, avea mandatul expirat, când a judecat azi cazul Muruianu.
Mandatul acesteia a expirat la data de 21 aprilie 2010, fapt ce reiese dintr-o hotărâre anterioară a Guvernului, semnată de Vasile Tarlev la 21 aprilie 2004, prin care judecătoarei i-a fost oferit un mandat de 6 ani.
Ministrul Justiției Alexandru Tănase cere Curții Constituționale să-și anuleze hotărârea în condițiile în care un judecător al Curții a votat cu mandatul expirat, transmite


27.04.10
Judecătorul Ion Muruianu a fost restabilit, astăzi, în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţiei. Deputaţii comunişti au depus o sesizare la Curtea Constituţională, privind legalitatea demiterii de către Parlament al lui Muruianu, iar judecătorii au luat decizia că a fost demis ilegal.
Astfel, în cele ce urmează, Ion Muruianu ar putea fi repus în funcția de președinte al CSJ, după ce Parlamentul va anula decizia prin care l-a demis pe acesta.

04.03.2010
Parlamentul l-a demis, astazi, pe Ion Muruianu din functia de presedinte al Curtii Supreme de Justitie. Decizia a fost luata, dupa lungi discutii si pauze, cu votul majoritatii deputatilor prezenti in sala.
Muruianu a fost destituit atat pentru incompetenta profesionala, care a dus la condamnari repetate ale Republicii Moldova la CEDO, cat si pentru atacul asupra jurnalistilor pe care i-a numit “caini turbati, periculosi pentru societate”.
“Forul legislativ a audiat raportul lui Ion Muruianu pe marginea dosarelor pierdute de Republica Moldova la Curtea Europeana a Drepturilor Omului si a constatat ca unii judecatori din CSJ sunt responsabili de numarul impunator de condamnari la CEDO, situatie generata, nu in ultimul rand, de neindeplinirea corespunzatoare a atributiilor stabilite prin lege de catre presedintele CSJ. Nu poate fi neglijat si atacul comis de Ion Muruianu asupra jurnalistilor la Adunarea Generala a Judecatorilor”, a declarat deputatul PLDM, unul dintre autorii initiativei.
“Acele declaratii adresate presei nu reprezinta decat o parte din atitudine si din probemele din justitie. Trebuie sa luam astazi o decizie care va reprezenta o apreciere data sistemului si celor care au avut responsabilitatea sa administreze justitia in Republica Moldova”, a adaugat liderul PLDM, premierul Vlad Filat.
“Prin deciziile aprobate, Muruianu este responsabil de dosare pierdute la CEDO, care au prejudiciat bugetul Republicii Moldova de 2,7 milioane de Euro”, a spus si liderul PL, speakerul Mihai Ghimpu.