joi, 14 ianuarie 2010

Preţul la gaze pentru consumatori a fost majorat cu 14%, pentru energia electrică - cu circa 20%, iar pentru agentul termic - cu 29%.

Gazul pentru consumatori se scumpeşte cu 14 la sută. Noul preţ al miei de metri cubi este 3500 de lei fără TVA. Amintim că, de la începutul anului, Gazprom a scumpit cu 21% preţul gazelor de import, până la 233 dolari pe mia de metri cubi.
În cazul energiei electrice, clienţii din centrul şi sudul ţării vor plăti cu 21 la sută mai mult pentru kilowat, adică 1,33 lei. În nord, consumatorii vor plăti 1,43 lei pe kilovat, ceea ce înseamnă o creştere cu 19 la sută faţă de tariful de acum.
A fost majorat şi preţul la agentul termic de la 541 lei la 699 de lei pentru o Gca, ceea ce înseamnă o majorare cu 29%.
Deciziile au fost adoptate de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Referitor la aceste decizii, responsabilii de la Moldova-Gaz au mulţumit ANRE pentru "operativitatea cu care au analizat tarifele şi le-au majorat".
Oficialii de la CET1 au declarat că nu au ce comenta: "Suntem gestionaţi de stat şi, în aşa situaţii, trebuie să fim de acord cu tot". Cei de la CET2 au menţionat că "e o situaţie grea, care trebuie trăită".
Oficialii de la Termocom au menţionat că "e un tarif dur, dar corect. Noi vom continua să lucrăm. Ne bucurăm că ne vom putea răsplăti cu partenerii noştri şi să ne achităm datoriile". În replică, Victor Parlicov, director ANRE, a declarat că se bucură pentru faptul că s-a ajuns la o înţelegere.
Prezent la şedinţă, Visarion Cosuief, prezentat ca find un expert independent, a declarat că "tarifele sunt preţuri la înţelegere" şi că "au fost majorate exagerat", "fără a fi consultaţi anterior consumatorii şi sindicatele".